Sărbătoarea Nașterii Domnului este una dintre cele mai frumoase și încărcate de emoție sărbători ale creștinătății, fiind un prilej de mare bucurie. În casele noastre Crăciunul aduce lumină, bucurie, magie și totodată adună în jurul bradului împodobit copiii, părinții, bunicii, care împreună trăiesc emoția venirii Moșului, cel care împarte daruri minunate din desaga lui fermecată. În prag de Mare Praznic, suntem chemați să fim mai generoși, mai buni, mai aproape de copiii cu probleme sociale și să le aducem zâmbetul pe buze făcându-le sărbătorile mai frumoase. Astfel, elevii din clasa 7G3, coordonați de d-na Prof. Cristina Sima și cu sprijinul părinților, au organizat Proiectul caritabil ”Spiridușii Moșului”. Ei au devenit pentru o zi ajutoarele lui Moș Crăciun (22 decembrie 2021) pentru elevii Scolii Gimnaziale din Suceagu și au pregătit pachete de Crăciun pentru toți cei 85 elevi ai școlii. Elevii din Suceagu L-au întâmpinat pe Moș Crăciun și pe spiriduși cu colinde tradiționale, așa cum se cuvine, după datină, iar la final mare le-a fost bucuria să descopere cadouri minunate, pentru fiecare, pline cu haine, mănuși, căciuli, încălțăminte și dulciuri. A fost un moment emoționant! Văzând bucuria de pe fețele copiilor, am hotărât să venim și cu alte ocazii la prietenii noștri din Suceagu.