Este pasionată de artă și încearcă să se descopere pe sine înconjurându-se de vise, speranțe și iluzii.

„Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete”…
Pe măsură ce se apropie 9 octombrie, acest citat îmi trezește tot mai multe sentimente și gânduri. Spre deosebire de alte țări, care celebrează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului pe 27 ianuarie, în România, 9 octombrie semnifică Ziua Holocaustului.

Și ce prilej mai bun să afli poveștile de viață a doi supraviețuitori români, care au avut puterea să depășească această tragedie și să ierte?

ELIE WIESEL

Copilăria

Eliezer „Elie” Wiesel se naște în 1928, în Sighetu Marmației, Români. Este al treilea copil și singurul băiat al lui Șlomo și Sara Wiesel.  După Dictatul de la Viena din 1940, prin care guvernul român cedează nord-vestul Transilvaniei, regiunea în care locuiește familia Wiesel devine parte din Ungaria. Elie se înscrie la școala gimnazială la Oradea, de unde este exmatriculat conform legilor antisemite din învățământul maghiar.

Perioada Holocaustului

În aprilie 1944 familia Wiesel este internată într-un lagăr de concentrare și, apoi, transportată la lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. De aici, familia Wiesel nu va mai fi completă niciodată. Femeile sunt despărțite de bărbați, iar mama lui Elie și sora lui de 7 ani sunt exterminate rapid. În schimb, Elie și tatăl său sunt supuși la muncă silnică în fabrica Buna-Werke, care aparține de complexul Auschwitz III Monowitz. Lui Elie, care are 15 ani, i se tatuează pe brațul stâng numărul A-7713.

Elie Wiesel: în perioada imediat de după război și la bătrânețe

În ianuarie 1945, când Armata Roșie se apropie de Auschwitz, deținuții evrei sunt trimiși în „Marșul Morții ” („Todesmarsch „) spre lagărul Buchenwald. În urma acestui marș tatăl lui Elie moare de extenuare și dizenterie. Elie supraviețuiește, fiind însă grav bolnav atât fizic, cât și psihic. Ajunge chiar să considere un accident faptul că a supraviețuit. Ulterior își regăsește surorile mai mari, Hilda și Beatrice, într-un orfelinat francez. Reuniunea lor este imortalizată în filmul biografic „Elie Wiesel Goes Home”.

Viața după Auschwitz

După groaza trăită în lagăr, Elie studiază literatura, filosofia și psihologia la Paris. În 1958, după ani de suferință și durere în tăcere, își scrie autobiografia intitulată „La Nuit” („Noaptea”). De-a lungul anilor câștigă multe premii, printre care și Premiul Nobel pentru Pace, la decernarea căruia este numit „un mesager al omeniei”.

După 65 de ani, în 2009, Wiesel revine la Buchenwald într-o vizită comemorativă însoțit de președintele american Barack Obama și de cancelarul german Angela Merkel.

Elie în fața fotografiei prizonierilor de la Auschwitz, în care apare și el (el este al patrulea de la stânga, pe primul rând de jos)

EVA MOZES KOR

Copilăria

Eva Mozes Kor se naște șase ani după Elie Wiesel, în 1934, în satul Porț din județul Sălaj. Familia ei, formată din părinți, două surori mai mari, Aliz și Edit, și o soră geamănă, Miriam, sunt singurii locuitori evrei din sat. În 1944, când gemenele au 10 ani, familia este transportată la Auschwitz-Birkenau.

Perioada Holocaustului


La sosirea în lagăr, Eva își vede surorile mai mari și părinții pentru ultima oară.Gemenele rămân singure, neștiind ce li se va întâmpla în continuare. Ele sunt alese să ia parte la experimentele grotești ale doctorului nazist Josef Mengele.
Din cele 1500 de perechi de gemeni care au fost supuse la experimente, doar 200 au supraviețuit, fiind însă chinuite de probleme de sănătate tot restul vieților lor. Eva și sora ei participă la două tipuri de experimente.

În primul, sunt forțate să stea dezbrăcate ore în șir, în timp ce doctorii le măsoară din cap până-n picioare și compară rezultatele. Al doilea tip presupune luarea de sânge din ambele brațe și injectarea unor substanțe, necunoscute chiar și astăzi. Din cauza acestora, Eva face o infecție și ajunge la un pas de moarte. Până la urmă, ambele fete supraviețuiesc.

Viața după Auschwitz

După război, gemenele trăiesc în Cluj-Napoca cu mătușa lor Irena. Învață la școala noastră, Colegiul Național „George Coșbuc”, care până în 1948 s-a numit Liceul de fete “Regina Maria”, iar apoi, Liceul de fete Nr. 1. În 1950, la 16 ani, fetele imigrează în Israel. Aici, Eva își întâlnește viitorul soț, alături de care se va muta în S.U.A.

Miriam (stânga) și Eva, în 1950, la cincisprezec ani

În 1984, Eva fondează CANDLES („Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors”), o organizație prin intermediul căreia depistează încă 122 de gemeni supraviețuitori ai experimentelor naziste.

Probabil din cauza experimentelor la care a supusă de Mengele la Auschwitz, Miriam începe să aibă probleme de sănătate la maturirate. În 1987 are insuficiență renală, și se descoperă că rinichii ei au rămas, ca mărime, ca cei ai unui copil de 10 ani. Eva, cu care este compatibilă, îi donează surorii sale un rinichi. Miriam moare însă de o formă rară de cancer în 1993, la 59 de ani.

Confruntată cu pierderea surorii sale, Eva își intensifică activitatea în cadrul organizației, participând la diferite activități cu tema comemorării Holocaustului.

În 2015, Eva participă la procesul fostului nazist Oskar Gröning, căruia îi mulțumește pentru că a recunoscut ce s-a întâmplat cu 70 de ani în urmă. În prezent, Eva își continuă activitatea ținând discursuri și prezentări. A vizitat Auschwitz în repetate rânduri, dar vizitează și școli, printre care și pe a noastră.

Eva lângă gardul electric de la Auschwitz

Deși perioada Holocaustului este una dintre cele mai macabre perioade ale istoriei recente, ne poate învăța că spiritul uman e de o duritate inimaginabilă și că poate doborî orice obstacol.

Și mai important, ne învață că trebuie să iertăm. Nu pentru ceilalți, pentru cei care ne-au făcut să ne simțim inferiori, ci pentru noi înșine, pentru ca sufletul nostru să fie împăcat cu sine și cu lumea. Toți avem această putere de a ierta, dar depinde de fiecare cum o folosește. Depinde de fiecare dacă vrea să fie o victimă sau să fie liber.