Cartoful Filozofic nu e ca toți ceilalți. Nu trăiește viața în minute, ore, zile, ci-n infinite. E mereu într-o căutare pentru esența vieții și arta sa e presărată cu un stil aparte: un stil alegoric, metaforic, filozofic.

 Haideți să fim serioși: Fie că ne referim la carieră, școală, statut social sau viața noastră romantică, cu toții dorim succes. Ne trezim în fiecare dimineață, sperând la o nouă victorie. Atunci când ne apropiem de riscul eșecului, fugim cât ne țin picioarele. Astăzi voi dovedi cusurul acestei mentalități și toate astea cu ajutorul unuia dintre cele mai proaste filme din istorie: The Room.

 

Ce este The Room?

 The Room (a nu fi confundat cu filmul ”Room”, lansat în 2016) este un film creat după vizunea lui Tommy Wiseau, un actor, producător, dramaturg și regizor. Povestea din spatele filmului e destul de simplă: Wiseau ajunge în Hollywood în 1998 și-l întâlnește pe Greg Sestero. Cei doi împărtășesc un vis: Acela de a face un film care să-i pună pe mapamondul de la Hollywood.

 La scurt timp după întâlnirea celor doi, Wiseau scrie scenariul filmului. Producția începe cu el însuși în rolul principal și Sestero alături de el. Filmul este lansat pe data de 27 iunie 2003 și criticii…

 Au urât filmul cu ardoare. Filmul a fost un eșec astronomic, făcând doar 1800 de dolari în total, o sumă infimă comparativ cu bugetul de 6 milioane de dolari, aceștia fiind investiți de Wiseau. Filmul este lovit repetat de critici și devine cunoscut pentru calitatea josnică, majoritatea criticilor intitulând filmul ”Cel mai prost film făcut vreodată”.

 Paisprezece ani mai târziu, notele filmului nu s-au schimbat, IMDb notându-l cu 3.6 stele din 10. Probabil că majoritatea cititorilor se întreabă unde se află argumentul meu. Cum pot insinua că The Room este un simbol pentru importanța eșecului în soarta umană? Cum poate un astfel de fiasco să fie de fapt un succes major.

Cult Following

 Termenul englezesc ”cult following” reprezintă un grup de urmăritori sever dedicați unei opere de artă sau unei bucăți de cultură, ca de exemplu Star Wars. The Room are parte de același tratament. Cu toate că lumea e ferm conștientă de defectele filmului (povestea bizară și interpretarea dubioasă a lui Wiseau), filmul avea un șarm aparte. Încercând să explice filmul, fanii au dezvoltat termenul ”so bad it’s good”, ce se referă la abilitatea filmului să fie captivant, cu toate că tehnic și teatral nu e normal, conformist sau corect.

 Și adevărul este că, în opinia mea, fanii au dreptate. Filmul clar nu este o operă colosală care va rămâne în istoria cinematografiei alături de The Godfather sau Shawshank Redemption, dar este un film pur și simplu captivant. Confesez că pe durata întregului film (cu toate că nu-l luam în serios), nu mi-am putut lua ochii de pe ecran. Triunghiul amoros dintre Johnny (Tommy Wiseau), Lisa și Mark (Greg Sestero) este intrigant și complex, iar personajele secundare, cu toate că sunt complet iraționale, sunt teribil de amuzante.

 În 2013, Sestero publică The Disaster Artist împreună cu Tom Bissell. Cartea povestește experiența tânărului actor alături de excentricul Wiseau și detaliază întregul proces creativ din spatele filmului. Împotriva așteptărilor, cartea are succes major și legenda filmului continuă să înflorească, lucru acompaniat de presa oferită de mai multe serii web precum The Search For The Worst  și The Nostalgia Critic.

 Pe data de 8 decembrie 2017, The Disaster Arist este lansat în cinematografele din America. Filmul este o adaptare a cărții lui Sestero, cu James și Dave Franco în rolurile lui Wiseau, respectiv Sestero. Filmul, la fel ca și cartea publicată cu patru ani în urmă, este un succes. Astfel, Wiseau își atinge în sfârșit țelul: Să fie ținut minte de către lume.

 

Morala

 Drumul către succes nu a fost niciodată unul ușor. E mereu presărat cu lovituri, căzături, zgârieturi și nenumărate eșecuri. Cei ce privesc eșecul ca pe o finalitate sunt sortiți mediocrități.

 Eșecul este un pas înainte către succes. Eșecul este dovada că se poate mai bine,  este un mod de a ne deziluziona, este reliefarea erorilor și șansa de a le rezolva. Ar trebui să zâmbim în fața eșecului, să-l acceptăm, nu să ne speriem și să renunțăm.

 Este clar că ceea ce era în plan pentru The Room nu era să ajungă o comedie romantică cu tente întunecate, ci o dramă psihologică despre prietenie și loialitate, însă în final, e ceva ce merită văzut, așa că de ce să nu-i oferi și tu o șansă?

  Nimeni nu poate merge pe un drum drept întreaga viață. Uneori vom fi forțați să deviem, să ne schimbăm metodele.  Abilitatea de a ne adapta ne va deschide, în final, porțile către succes. Nimic nu reprezintă asta mai bine decât The Room.