Realitatea virtuală: istoric și review

Unul dintre cele mai des folosite exemple ale evoluției noastre tehnologice și un subiect, care ne-a fascinat încă de la început, al filmelor sf este realitatea virtuală. Dar ce știm noi despre aceast fel de relitate? Care este istoria ei și unde ne va duce mai departe? Merită să plătesc peste 2.000 de lei pentru noua tehnologie?

Ce este realitatea virtuală?

Realitatea virtuală (prescurtată după denumirea în engleză (virtual reality)(“VR”) este o simulare care manipulează simțurile omului pentru a creea o ambianță artificială care să pară reală sau aproape reală.

 În ficțiune este des folosită pentru a pune întrebarea: “Ai trăi într-o lume ideală/mai ușoară, dacă ai știi că e falsă?” VR este văzută și ca și un mijloc de scăpare din lumea reală. Exemple: “The Matrix” (1999), “Ready Player One” (2011) și experimentul lui Robert Nozick numit “Experience Machine”. În acel experiment, Nozick propune ideea unei mașinării care te duce într-o viață unde nu există durere, numai plăcere, ca să descopere dacă am sacrifica adevărul pentru fericire.

În viața reală, VR a fost folosită pentru a-l transporta pe utilizator într-un mediu interactiv. Acesta este de obicei folosit în filme și jocuri video. O altă realitate este cea augmentată. Mulți le confundă, deși sunt fundamental diferite. Realitatea virtuală are scopul să te păcălească să crezi că un mediu fals este de fapt real, iar realitatea augmentată are scopul să adauge elemente artificiale unui mediu deja real. Un exemplu bun al realității augmentate este jocul “Pokemon Go!” din 2016. Micuțele creaturi sunt aduse în lumea noastră, nu noi în a lor.

Istoria realității virtuale

Încă din anii ’60 a început procesul VR. La început, fiind limitați de tehnologia disponibilă, au încercat să creeze un film interactiv prin simțul mirosului, folosind parfum sau ventilatoare. Mirosul rămânea însă după terminarea filmului, iar parfumul era prea scump, așa că această idee impractică n-avut deloc succes.

Apoi s-a inventat “Senzorama” (1966), un aparat în care îți introduci capul și vezi cinci filmulețe. Mirosul filmului și vibratul scaunului trebuia să fie elemtul interactiv.

 Apoi „Kinoautomat” a apărut în 1967 de la Raduz Cincera. Filmul se oprea la anumite momente și arăta două scene viitoare, iar audiența alegea pe care s-o urmeze. A fost una dintre primele dăți când un element imersiv s-a adăugat spectacolului, 3d urmând la sfârșitul secolului XX și la începutul secolului XIX.

 În 1968, inginerul Ivan Sutherland a inventat „head-mounted diplay” (HMD), un sistem atât de greu în cât trebuia suspendat de tavan. Era practic un set de ochelari, asemănător cu ceea ce avem acum, dar era atât de periculos de folosit, încât Sutherland l-a denumit „Sabia lui Damocles” deoarece credea că dăunează sănatății și omului.

 În 1980, Atari lansează „Battlezone” ,un joc în care trebuie să operezi un tanc. Atari a vrut să-și deschidă propria secție pentru relitatea virtuală, dar a fost închisă din cauza crizei de jocuri din America.

În 1991, Sega a decis să-și lanseze noul sistem VR, dar nu a avut succes și s-au hotărât s-o retragă în 1993. Suștineau că jucătorul se mișca prea mult și de aceea amețea și avea riscul să se lovească în lucruriile din realitate.

Nitendo a decis să încerce în 1995 cu „Virtual Boy”. Ochelarii stăteau pe un sprijin care te forța să stai nemișcat și cocoșat într-o poziție inconfortabilă, în timp ce te jucai cu consola. A fost un eșec groaznic, care a speriat pe oricine să mai încerce să adapteze realitatea virtuală până în 2016, când a apărut primul și cel mai popular succes al sistemului VR, „Oculus Rift”. Oculus Rift folosește doi senzori, asemănători cu cei de la „Kinect” (2010) care îți prind mișcările corpului și semnalizează când ai trecut de spațiul limitat când te joci. Au două controlere cu clasicile butoane X,Y,B,A, joystick și un fel de R1,L1,R2,L2. Casca vine ca și o pereche de ochelari peste față și poate fi ușor reglată. Oculus a avut mare succes, iar celelate firme ca Sony (PSVR), HTC (HTC Vive) sau Valve(Valve Index) au venit cu noi sisteme.

(HTC Vive)
Imagini pentru virtual boy

(Oculus Rift)

Părere personală

Am obținut un Oculus acum o săptămână, iar asta m-a inspirat să scriu articolul în primul rând. Am fost puțin surprinsă și puțin dezamăgită.

Începând cu partea plină a paharului, elementul care am crezut că o să-mi displacă cel mai mult s-a dovedit a fi un mare bonus. Controlere au fost foarte comode și practice. Am ajuns să fiu mai impresionată de cât de distractiv era să prinzi, să arunci, să te miști și să te joci, de cât de graficele sau imersiune. Am fost mereu o fană a consoalelor, poate de aceea am văzut VR ca un nou sistem de jocuri video, nu ca un sistem de realitate virtuală. Jocurile, deși nu m-am jucat multe într-o săptâmână, păreau creative și unice în sensul că încercau să folosească mecanicile VR-lui pentru a creea un nou fel de a te juca, care se simțea diferit de trecut, chiar și de jocurile pentru Kinect, care erau mai toate sport.

Partea negativă era legată de imersiunie. Casca este destul de grea și trebuie mult strânsă ca să îți acopere toată viziunea. Este suportabil, dar asta și cu faptul că simți firul pe spate sau când te învârți strică experiența. Când jocul nu merge cum trebuie sau ceva se reconfigurează, iar poziția ta se tot schimbă, îți pierzi balansul și începi să amețești. Chiar și după o sesiune scurtă de o oră am simțit că amețesc. Înțeleg că Oculus Rift a fost creat ca să fie un sistem de jocuri, dar la cum am văzut reacțiile, entuziasmul și inițiativa altor firme, m-am gândit că se entuziasmau pentru felul în care putem să ne retragem într-o lume realistă. Aș numi progresul proiectelor VR în jocurile video mai impresionant și mai semnificativ de cât cel făcut în industria filmului, mai ales când filmele 3D sunt deja un stantard pentru noi. VR-ul în jocuri este mai imersiv, pentru că în jocuri poți interacționa cu mai tot, în timp ce într-un film ești doar un observator.

Nu cred că sistemul VR este chiar atât de revoluționar cum apare în reclame, dar tot este distractiv și are ceva pentru fiecare, când vine vorba de jocuri. Pentru a fi complet scufundat într-o lume virtuală ar trebui un fel de bandă de alergat cu care să te miști, un costum care se poate răci/încălzi și cu care poți simți atingerea obiectelor, un ventilator pentru miros, ochelari ușori care acoperă complet viziunea și sunt comozi cu căști cu sunete 3D și un calculator care să poată procesa totul. Cred că viitorul arată promițător, dar acum pentru un film m-aș duce la 4DX la Iulius Mall.