Se consideră o persoană empatică, deschisă și extrovertită. În timpul liber ascultă muzică, citește și se uită la filme. Este de părere că, dacă avem încredere în noi, putem realiza ceea ce ne dorim.

Dacă ești din Coșbuc, atunci cu siguranță ai văzut pictura murală de pe clădirea centralei sau, cel puțin, ai auzit lucruri despre ea. Așa că, pentru a înțelege puțin mai bine despre ce este vorba mai exact, am fost și am discutat cu oamenii care iau parte la acest proiect.

 

  De la stânga la dreapta:  Cătălina Milea-realizatoarea desenului. Dana Novăcescu-președinte al Consiliului Școlar al Elevilor, Nora Catană-vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor
De la stânga la dreapta: Cătălina Milea-realizatoarea desenului, Dana Novăcescu-președinte al Consiliului Școlar al Elevilor, Nora Catană-vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor

Am avut ocazia să îi punem câteva întrebări Cătălinei Milea, elevă în clasa a XI-a G1, cea care a conceput designul complet al picturii murale.

Cum ți-a venit ideea pentru acest desen?

”Consider că orice lucrare trebuie să aibă în spate un concept anume, așa că pentru această pictură din curtea școlii m-am gândit la unul de actualitate și accesibil pentru toată lumea și anume, conflictul tehnologie-natura. În plus, m-am gândit că lucrarea va avea un mare aspect vizual, fiind plină de culori și dând iluzia unei intruziuni pe straturi care reprezintă carcasele tehnologice artificiale pe care noi le dăm vieții, dar până la urmă, ne arată că tot natura învinge pentru că, ceea ce este menit să se           întâmple, își va găsi întotdeauna o cale.”

În ce fel crezi că ajută acest tip de exprimare școala noastră?

“În primul rând, o să rupem stigmatul cum că școala noastră este doar una de limbă și cum că  asta este tot ceea ce știm noi să facem, arătând că există și elevi cu minți extraordinare și pline de creativitate. În al doilea rând, prin intermediul acestui proiect o să putem să ieșim în evidență cu acest stil de exprimare, chiar dacă nu suntem o școală de arte. De asemenea, acest proiect ajută la promovarea școlii, ca fiind una cu o comunitate minunată și unită.”

Ce înseamnă acest desen pentru tine?

“Pe mine, din punct de vedere profesional, acest proiect mă ajută foarte mult pentru a avea mai multă vizibilitate ca artist și pentru a mă lansa, iar din punct de vedere emoțional, mă reprezintă în totalitate datorită anumitor simboluri ale desenului  pe care le regăsesc și în viața mea.”

Cum te simți acum, văzând că pictura este aproape gata?

“Este o senzație foarte bună să vezi că se pot realiza lucruri extravagante în școlile clujene și în România. Apreciez foarte mult susținerea direcțiunii și implicarea tuturor elevilor pentru că treaba decurge chiar mai bine decât m-am așteptat.”

Cum ți s-a părut să lucrezi aici?

“Mi-a făcut foarte mare plăcere. Elevii sunt foarte comunicativi și mă ajută la orice am nevoie, toată lumea fiind dispusă să se implice.”

 

Proiectul fiind inițiat de Consiliul Elevilor Colegiului Național “George Coșbuc”, am discutat puțin și cu președintele consiliului, Dana Novăcescu.

Cum crezi că ajută acest desen elevii școlii?

“Eu cred că acest desen este foarte important pentru elevii școlii, deoarece este făcut chiar de noi și, în felul acesta, liceul Coșbuc o să aibă cu ce să se diferențieze și să iasă în evidență față de alte școli. Toți elevii când sunt întrebați ce și-ar dori de la școală, spun că ar vrea să vină cu zâmbetul pe buze și cred că arta ajută cel mai mult în cazul acesta. Cu toate că, fiecare dintre noi înțelege acest desen într-un alt fel, ideea generală este că noi, elevii, vrem să transmitem ideea de libertate și că dacă noi am reușit asta, vor reuși și generațiile viitoare să facă ceva frumos pentru această școală.”

Care crezi că este contribuția acestei picturi la imaginea școlii?

“Noi suntem prima școală din Cluj care a făcut un proiect în care elevii desenează și pictează totul de la A la Z pe o murală de 12m/6m și cred că orice elev și-ar dori ca și el sa facă parte din comunitatea noastră pentru că, atunci când aude de proiectul realizat de noi, își dă seama că este vorba de o bună organizare și de lucru în echipă.”

Care este scopul acestei picturi?

“La începutul anului școlar, ne-am gândit la consiliu cum am putea sa îi facem pe elevi să fie mai uniți și până la urmă, am venit cu această idee. Deci, pictura are ca scop principal unirea elevilor și lucrul în echipa.”

 

Pentru că, pictura n-ar fi putut fi realizată fără ajutorul elevilor voluntari, i-am întrebat și pe ei ce părere au despre acest proiect.

Întrebându-i ce înseamnă acest desen pentru ei, ne-au spus că, pe lângă faptul că au reușit să expună ideea genială a unei eleve a școlii noastre, i-a ajutat să se exprime liber pe fiecare dintre ei.                                                                                      

“Eu, personal, m-am oferit voluntar pentru a lăsa o amintire fizică generațiilor ce urmează pentru că anii trec și noi ne pierdem în fundal.”, a afirmat Maria Curean din clasa X G1.

 

Designul proiectului a fost realizat integral de eleva Cătălina Milea din clasa XI G1, iar realizarea lui a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Școlar al Elevilor și al câtorva sponsori.