Filosofie cu Cartof: Ep.1

Voința

Păsările cântau. „Începe din nou!”, le aud. E prea greu să lași totul

baltă. Păsările cântau, toate în cor. „Începe din nou, nițel mai sus. E

scânteia ta într-o mare de gri.”

Voința. Funcție psihică ce se caracterizează prin orientarea conștientă

a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru

atingerea lor. Asta este definiția exactă a cuvântului, cel puțin pentru

majoritatea societății contemporane, dar pentru minoritatea uitată în

dealurile mistice ale ceții, e mai mult. Pentru noi, cei pierduți prin

taină, e povara blestemată care ne va dicta drumul. Trebuie să fim

precum Atlas. Să o purtăm veșnic pe umeri, fiindcă altfel vom purta

cu noi doar sărăcie și foamete. E adevărat, tălpile ne sunt pline de

bătături, iar oasele slăbite, dar vom continua să purtăm voința cu

noi. E drum lung, și adesea îl vom împărtăși cu semeni de-ai noștri,

dar tot pe același drum vom zări caleașca din cenușă a celor care

poartă pe spate o mantie cu fir de aur, nu o povară.

Mult m-au rugat aceia să îi slujesc. Să îmi arunc la o parte voința și să

nu mai fiu încăpățânat. E mult mai ușor când doar urmezi turma. Dar

acea viață nu e pentru mine. Vreau să războiesc curentul. Viața mea e

pe scenă, nu contează ce or spune ei. Voi ajunge unde îmi propun,

asta datorită muncii grele și voinței mele. Le aud dubiile, le veți auzi și

voi, sunt sigur, dar fiecare dubiu vă va motiva mai mult, deoarece

fiecare picior în… Cum s-o dreg? În posterior, e un pas înainte. Aud

acum în propria-mi conștiință cuvintele unui maestru. „Munca grea

bate talentul, dacă talentul nu muncește din greu.” Pot avea ei toate

capele din bumbac scump, toate inelele cu smarald și rubin, căci în

final a noastră voință ne va duce la țel. Cuvintele lor nu sunt îndestul

de voinice încât să crape scupltura ce ai făurit-o în piatră cu faptele

tale. Iar de credeți că ale lor vorbe au cât de puțin adevăr, atunci

încercați să le pictați în minciuni. Luptați pentru a dărâma barierele

lor. Dacă ei vor spune că nu sunteți destul, deveniți destul. O aveți în

voi să o faceți. Toți o avem. O numim… VOINȚĂ. Mulți o uită; iar când

e uitată, devine cenușă și astfel în veșnicie e pierdută. Mai avem ceva

în noi. Dragoste. Faceți tot pe lumea asta cu iubire și poftă, căci

munca de mântuială nu duce nicăieri. Niciodată să nu rămâneți

undeva unde nu vă place să fiți. Faceți ce vă face să vă simțiți bine,

stați cu oamenii care vă fac să vă simțiți bine. Când se va trage

cortina, veți fi mândri de ce-ați făcut, de veți face trai așa. Asta v-o

promit. Viitorul e în mâinile voastre, nu într-ale lor. Totul e dictat de

voi, soarta doar va încerca să țină pasul.

Dar hei, asta e doar filosofie! Mulțumesc, public imaginar, pentru

aplauze, eu am fost Cartof. La revedere.