Voința
Păsările cântau. „Începe din nou!”, le aud. E prea greu să lași totul
baltă. Păsările cântau, toate în cor. „Începe din nou, nițel mai sus. E
scânteia ta într-o mare de gri.”
Voința. Funcție psihică ce se caracterizează prin orientarea conștientă
a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru
atingerea lor. Asta este definiția exactă a cuvântului, cel puțin pentru
majoritatea societății contemporane, dar pentru minoritatea uitată în
dealurile mistice ale ceții, e mai mult. Pentru noi, cei pierduți prin
taină, e povara blestemată care ne va dicta drumul. Trebuie să fim
precum Atlas. Să o purtăm veșnic pe umeri, fiindcă altfel vom purta
cu noi doar sărăcie și foamete. E adevărat, tălpile ne sunt pline de
bătături, iar oasele slăbite, dar vom continua să purtăm voința cu
noi. E drum lung, și adesea îl vom împărtăși cu semeni de-ai noștri,
dar tot pe același drum vom zări caleașca din cenușă a celor care
poartă pe spate o mantie cu fir de aur, nu o povară.
Mult m-au rugat aceia să îi slujesc. Să îmi arunc la o parte voința și să
nu mai fiu încăpățânat. E mult mai ușor când doar urmezi turma. Dar
acea viață nu e pentru mine. Vreau să războiesc curentul. Viața mea e
pe scenă, nu contează ce or spune ei. Voi ajunge unde îmi propun,
asta datorită muncii grele și voinței mele. Le aud dubiile, le veți auzi și
voi, sunt sigur, dar fiecare dubiu vă va motiva mai mult, deoarece
fiecare picior în… Cum s-o dreg? În posterior, e un pas înainte. Aud
acum în propria-mi conștiință cuvintele unui maestru. „Munca grea
bate talentul, dacă talentul nu muncește din greu.” Pot avea ei toate
capele din bumbac scump, toate inelele cu smarald și rubin, căci în
final a noastră voință ne va duce la țel. Cuvintele lor nu sunt îndestul
de voinice încât să crape scupltura ce ai făurit-o în piatră cu faptele
tale. Iar de credeți că ale lor vorbe au cât de puțin adevăr, atunci
încercați să le pictați în minciuni. Luptați pentru a dărâma barierele
lor. Dacă ei vor spune că nu sunteți destul, deveniți destul. O aveți în
voi să o faceți. Toți o avem. O numim… VOINȚĂ. Mulți o uită; iar când
e uitată, devine cenușă și astfel în veșnicie e pierdută. Mai avem ceva
în noi. Dragoste. Faceți tot pe lumea asta cu iubire și poftă, căci
munca de mântuială nu duce nicăieri. Niciodată să nu rămâneți
undeva unde nu vă place să fiți. Faceți ce vă face să vă simțiți bine,
stați cu oamenii care vă fac să vă simțiți bine. Când se va trage
cortina, veți fi mândri de ce-ați făcut, de veți face trai așa. Asta v-o
promit. Viitorul e în mâinile voastre, nu într-ale lor. Totul e dictat de
voi, soarta doar va încerca să țină pasul.
Dar hei, asta e doar filosofie! Mulțumesc, public imaginar, pentru
aplauze, eu am fost Cartof. La revedere.
Cartoful Filozofic nu e ca toți ceilalți. Nu trăiește viața în minute, ore, zile, ci-n infinite. E mereu într-o căutare pentru esența vieții și arta sa e presărată cu un stil aparte: un stil alegoric, metaforic, filozofic.