Despre școala din România

Foarte probabil, eu am avut același parcurs în școală ca părinții mei: cu excepția claselor primare, am studiat aproape aceeași materie, în aproape același mod cu aproape același tip de profesori.

Am putea spune că educația din România e depășită tocmai din acest motiv. Nu ar fi o afirmație greșită, însă, trebuie să privim și părțile bune, nu numai pe cele negative, pentru a ne putea contura o imagine de ansamblu.

educatie_dog„Programul nu îți ocupă mai mult de 6-7 ore pe zi

Cum școala românească nu a fost concepută pentru a avea grijă de copii cât timp părinții sunt la serviciu, asta oferă o anumită libertate a programului și deschide o piață de semi-internate și after-school-uri.

Ce apreciez cel mai mult la școală este tocmai că îmi oferă timp liber. Chiar dacă școala ocupă cea mai mare parte a zilei, îmi oferă câteva ore pentru a putea lucra la Țaitung și a-mi dezvolta skill-urile de programare și caligrafie.

Materia este greoaie, multă și, deseori, învechită

De multe ori am auzit profesori care se plângeau că „sunt în urmă cu materia” și dădeau vina pe noi pentru asta. Cantitatea mare de informație care trebuie parcursă într-un an și numărul mare de elevi dintr-o clasă le restrânge profesorilor abilitatea de a se asigura că fiecare elev a înțeles lecția. Multe informații din manualele de la clasă sunt depășite și poate dura mult până când apare un un update la ele. (vezi cazul manualelor pentru clasa I)

Dar, de departe, cea mai mare problemă în modul cum este predată materia se află în relația profesor-elev – mai exact – în lipsa acesteia. Cum timpul este foarte restrâns și clasele sunt foarte mari, profesorul poate fi tentat să lucreze doar cu cei care au înțeles materia și să nu acorde aceeași atenție celorlalți elevi.

Să nu uităm, totuși, de materiile care sunt adăugate în programa școlară doar pentru a satisface numărul de ore. Țin minte că, în gimnaziu, aveam o materie numită „Educație Tehnologică” la care jucam moară și alte jocuri de societate. (Nu aveam încă smartphone-uri)

educație_profesorProfesorii vor să te ajute. Trebuie doar să manifești puțin interes.

Cea mai mare motivație a unui om pentru a deveni profesor este aceea de a-i ajuta pe ceilalți să aibă un start bun în viață. Cum există o diferență de mentalitate între generații, profesorii mai tineri vor reuși, în general, să „vorbească pe limba elevului” și să-i atragă spre a învăța.

Dar nu toți profesorii sunt la fel. În special, puținii rămași din perioada comunistă tind să fie mai rigizi și să nu acorde atât de multă importanță interesului elevului față de materie, pentru că „rolul elevului este de a învăța”.

În general, te superi când munca îți este batjocorită. Ca profesor, asta se întâmplă zi de zi când elevii ba nu vin la oră, ba își petrec tot timpul pe telefonul mobil.

Ieși din bula ta socială

Școala este, probabil, primul loc în care îți faci prieteni fără să fii împins de la spate de părinți. Pentru a putea trece cu bine prin cei treisprezece ani de școală este imperios necesar să îți faci prieteni și să relaționezi cu ceilalți.

În școală îți faci cunoștințe care se pot dovedi de folos în viitor. Prietenii pe care ți-i faci în școală îi vei ține minte ca fiind primii. Aici o să ai primele certuri și primele relații romantice. O să schimbi multe grupuri de prieteni și, la final, cel mai probabil o să ai o definiție clară (sau nu) a cine ești tu.

Școala este primul loc în care întâlnești persoane din toate mediile sociale. Observi că lumea este mai mare decât familia ta și îți faci o idee de ce viață vrei, sau nu, să ai.

educație_papuciNu ești încurajat să te implici

Lucrul care m-a deranjat cel mai tare în școală este lipsa de cadru pentru implicarea civică. Și aici problema sună în felul următor: Toată lumea știe că avem o problemă, însă nimeni nu este dispus să se sacrifice pentru a o rezolva.

Mă refer aici, în principal, la dezbateri. Cei 44 de ani de comunism și-au lăsat puternic amprenta în ceea ce înseamnă exprimarea opiniei și contribuția pentru o lume mai bună. Lipsa educației politice printre cetățeni s-a văzut la alegerile din 1990, câștigate de FSN, partid fondat de foști membri înalți în PCR. Bucuria schimbării sistemului politic cu unul democratic a adus cu sine noi speranțe. Proasta administrație și nivelul mare de corupție la ambele capete ale spectrului politic au condus publicul la concluzia că „Toți politicienii sunt la fel. Ce rost mai are să votez, că oricum iese cine trebuie?”.

România nu are tradiție democratică

Problema cea mai mare pe care o văd eu este lipsa tradiției democratice și dezinteresul școlii de a o cultiva. De exemplu, în Statele Unite, în timpul campaniei electorale din 2016, s-au organizat simulări de alegeri unde elevii, începând cu clasa a cincea, au putut să simtă ce înseamnă să votezi. Exact acesta e comportamentul care se evită în școala din România. Evitarea dezbaterii subiectelor politice de interes (i.e. educația) este alimentat de dezinteresul elevilor și de frica unor profesori de a nu naște controverse și a fi acuzați de propagandă.

Această lipsă a culturii democratice îi lasă pe elevi dezinteresați de modul prin care ei își pot face vocea auzită. Elevii care ajung la vârsta majoratului trebuie să fie conștienți de impactul pe care ei îl pot avea asupra modului cum funcționează țara. Ei trebuie să fie conștienți că indiferența este cea mai lașă abordare și că pentru o schimbare reală este nevoie de interes.

Am văzut cazuri în care unii profesori au încercat să stimuleze elevii să se implice mai mult și să participe la alegeri prin acordarea de puncte în plus celor care participau. Asta nu poate fi decât o soluție temporară, fiindcă doar prin intermediul unei promisiuni de notă mai mare, elevul nu devine conștient de importanța sa. Cea mai bună soluție pentru combaterea indiferenței este educația în acest scop prin studierea spectrului politic și analizarea personajelor. După cum am spus și mai devreme, simulările de alegeri au fost un prilej bun pentru clasele de gimnaziu să înțeleagă importanța participării la vot.

educație_polInteresul este mic

Cu toate că multă lume o aclamă, dar și mai multă o critică, educația este un domeniu subfinanțat și asta se vede prin roadele sale. De aceea, apărem la coada multor clasamente când vine vorba de performanța educației și suntem pe locul 1 la analfabetism funcțional din UE. Testele PISA care sunt considerate standardul performanței de educație și testează cunoștințe de matematică, știință și înțelegere de text ne situează pe locul 48 din 70.

Finlanda a început reformarea sistemului de învățământ în 1970. Sistemul Finlandez de educație își schimbă scopul din a face elevii să memoreze informații, la a-i învăța să gândească și să acționeze singuri. În câțiva zeci de ani, Finlanda a reușit să facă meseria de profesor cea mai prestigioasă din toată țara și să fie numărul 1 la nivel mondial la testele PISA.

Bineînțeles, România are un drum lung până să poată să afirme că educația e de calitate. Pe lângă o finanțare de cel puțin 6% din PIB, trebuie o schimbare de mentalitate față de educație. Trebuie prețuită mai mult, începând de la grija față de logistica care cu greu a fost cumpărată. Cred că o relație profesor-elev bazată pe respect și care să țină cont de nevoile ambelor părți este un început bun pentru a putea ridica standardul calității. Când vine vorba de programa școlară, aceasta trebuie revizuită astfel încât să fie mai atrăgătoare pentru elevi și să creeze plăcere pentru elevi de a o învăța.