Am început să citesc pe la 4 ani şi jumătate. În mare, pentru că mă plictiseam, pentru că mă enerva faptul că trebuia să aştept până când mama termina o poveste. M-am apucat încet, dar sigur. Era o carte mare, roşie, cu basme, care nici măcar nu mai ştiu unde e acum. Nici măcar nu îmi mai amintesc alte cărţi, până pe la vârstă de 6 ani. Atunci, cititul meu a început să ia amploare.
Şi totuşi, te pot face cărţile om?
Am observat cu anii, că fiecare carte pe care o citeam, era doar un alt material din care împrumutam comportamente, idei, chiar şi glume. Ajunsă aici, realizez că eu, sunt doar o colecţie a tot ceea mi-a plăcut vreodată, de la cărţi, la muzică, la filme, la seriale. Din absolut tot ce am trăit vreodată, am extras ceea ce mi s-a părut mai frumos, mai omenesc şi am ajuns persoană care sunt astăzi. E un fenomen obişnuit, care se întâmplă fără să realizam.
Prima carte de acest fel, pe care am trăit-o, a fost cel mai probabil seria „Harry Potter”, de J.K Rowling. În ziua de astăzi probabil că a ajuns un clişeu, probabil că nu mai surprinde pe nimeni. A devenit o parte din mine, ceva obişnuit, un loc la care continui să mă întorc de fiecare dată când lumea reală nu mai e convenabilă. Şi e foarte amuzant să vezi, cum o serie a ajuns să influenţeze generaţii întregi. E interesant să vezi ce conexiuni faci cu oameni pe care nu i-ai mai întâlnit niciodată, iar singurul lucru care va leagă este o carte. Harry Potter mi-a conturat copilăria.
(Credit pentru poză: www.oblongbooks.com)
Au mai fost cărţi, au mai fost trăiri, dar experienţă trăită cu „Harry Potter” s-a repetat doar mulţi ani mai târziu, cu romanul lui J.D Salinger, „De Veghe În Lanul De Secară”. Lucrul interesant e că nu pot să explic de ce mă tot întorc la cartea această. Încă nu mi-am dat seama cum m-a influenţat, dar lucrez la asta. De fiecare dată când o recitesc, am senzaţia că povestea lui Holden se va termină în alt mod. Desigur că nu se întâmplă, dar eu sper.
De Veghe În Lanul De Secară, J.D Salinger versiunea în limba engleză, credit pentru poză: www. hellogiggles.com)
Ceva total neaşteptat, a fost „ Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade. A fost lectură obligatorie, deci şansele pe care I le-am dat de la bun început, erau mici. M-a surprins într-un mod plăcut. Contrar a tot ceea ce citisem pentru şcoală, nu mă plictisea. Nu avea un limbaj insuportabil. Mi-am dat seama chiar, că mă regăseam în multe situaţii.
Iniţial, lista se oprea aici. Până la urmă, până la 16 ani nu prea poţi să citeşti multe cărţi care să te marcheze în acest fel, dar de curând, după ce mi-am făcut o lista de cărţi pe care trebuie să le citesc (şi prin trebuie, mă refer la faptul că am senzaţia că nu pot fi om complet înainte să le citesc), am terminat „1984” de George Orwell. La început, senzaţia mea predominantă era că nu mai este o carte cu un stil potrivit pentru generaţia noastră. M-am înşelat, pe măsură ce avansam, stilul, dar şi povestea în sine începeau să se lege din ce în ce mai tare de mine. Am ajuns astfel să conștientizez în momentul în care am închis cartea, că iarăşi am învăţat ceva. Nu ştiu încă dacă am învăţat ceva pentru persoana mea, sau pentru stilul meu de scris, dar îmi voi da seama.
Până la urmă, fiecare carte pe care am citit-o, mi-a conturat caracterul într-un fel. Din păcate nu pot face aici o lista, nici nu pot să mi le amintesc pe toate, dar fiecare a jucat la un moment dat un rol foarte important în viaţa mea.
Pana la urma, cum am crescut?
Concluzia este această: Nu contează ce fel de cărţi citeşti, nici măcar câte cărţi citeşti, ele contează doar dacă şi-au pus cumva amprenta asupra ta. Suntem tentaţi de multe ori după ce terminăm o carte să spunem că nu ne-a schimbat cu nimic, că suntem aceaşi persoană, când de fapt, o schimbare s-a produs, chiar dacă nu ne putem da seama. Iar dacă întradevăr, nu s-a produs nici o schimbare, înseamnă că acea carte nu a fost cea potrivită.
Deși o cheamă Julia, toată lumea o știe sub numele de Kiki, de când se știe iubește cărțile, poeziile și ideile interesante despre lume (care pot să vină de peste tot). Îi place să creadă că are gusturi muzicale bune și crede sincer că lumea ar fi un loc mai bun dacă am putea cu toții să fim un pic mai buni unii cu alții.